192. Iubitorul de plăcere se întristează de dojeniri și de strâmtorări; iar iubitorul de Dumnezeu, de laude și de prisosiri,
193. Cel ce nu cunoaşte judecăţile lui Dumnezeu merge cu mintea pe un drum înconjurat de amândouă părţile de prăpăstii şi uşor e răsturnat de orice vânt. Când e lăudat, se umflă de mândrie; când e dojenit, se oţăreşte; când îi merge bine, îşi pierde cuviinţa; când ajunge în suferinţe, se tânguieşte; de înţelege ceva caută numaidecât să arate; când nu înţelege, se face că înţelege; dacă e bogat, se îngâmfă; dacă e sărac, se face că nu e; când se satură, e plin de îndrăzneală; când posteşte, se umple de slavă deşartă; cu cei ce-l mustră, se ia la ceartă; iar pe cei ce-l iartă, îi socoteşte proști.
194. Dacă, prin urmare, cineva n-a dobândit, prin harul lui Hristos, cunoştinţa adevărului şi frica de Dumnezeu, se răneşte cumplit nu numai de patimi, ci şi de alte întâmplări.
195. Când vrei să descurci un lucru încurcat, caută în privinţa lui ce place lui Dumnezeu, şi vei afla dezlegarea folositoare.
196. Când Dumnezeu binevoieşte să se facă un lucru, toată zidirea ajută să se împlinească. Dar când El nu binevoieşte, se împotriveşte şi zidirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu