Cuvânt înainte
Am
primit cu mare bucurie propunerea pe care mi-a făcut-o scriitoarea Viorica
Hagianu de a înșira câteva gânduri cu privire la recentul volum de eseuri pe
care-l pune azi în faţa cititorilor. Gânduri ce vin din inima celui ce iubeşte,
cum spunea şi filosoful român Lucian Blaga, „şi ochi şi buze şi morminte”,
adică într-o interpretare mai profană, sufletul, erosul şi veşnicia.
Mărturisesc
faptul că nu o cunosc personal pe scriitoarea Viorica Hagianu, ci doar din
recomandările sale bio-bibliografice, dar, mai cu seamă, din scris, prin
lecturarea unor lucrări de referinţă semnate de domnia sa, presărate cu lumină,
speranţă şi uneori cu lacrimi, alinând multe suflete ce i-au citit opera de
până acum.
Volumul
de faţă, Scrisori către Sfântul Teofan
Zăvorâtul, reprezintă doar prima parte a unei ample lucrări, de maturitate
aş numi-o eu, maturitate sacră pe care autoarea îl numeşte sugestiv Niciodată.
Cartea
pe care ne-o pune în faţă îşi are izvor într-o revelaţie personală a
scriitoarei pe care a avut-o cu mulţi ani în urmă, la puţin peste douăzeci de
ani, în Bucureşti, unde, printre numeroase cărţi, descoperă o lucrare a
Sfântului Teofan Zăvorâtul, şi anume „Viaţa Duhovnicească şi cum o putem
dobândi”.
Căutările
lăuntrice, gândurile, întrebările pe care fiecare creştin le are, au capturat-o
pe tânăra Viorica, dar, în acelaşi timp, dorea să trăiască o viaţă frumoasă, o
viaţă duhovnicească, să cunoască mai pregnant tainele credinţei pe care doar
marii mistici ortodocşi le-au pătruns, şi totuşi prin lectură şi tenacitate,
prin experienţe duhovniceşti, prin cugetări şi rugăciuni, iată că autoarea ne-a
oferit azi un volum pe care nu exagerez numindu-l jurnal duhovnicesc personal,
dar, în acelaşi timp, dăruit nouă, cititorilor.
Frumuseţea
stilului, dar şi dialogurile interesante, pot fi cu uşurinţă observate în
paginile ce vă aşteaptă să le lecturaţi. Ceea ce mi s-a părut destul de
interesant este şi faptul că autoarea mărturiseşte la un moment dat că nu ştia
cum să se adreseze Sfântului Teofan Zăvorâtul sau cum să-i scrie, însă, dacă
între noi oamenii folosim apelaţiuni de bunăvoinţă, faţă de sfinţi şi chiar
faţă de Dumnezeu ne adresăm la persoana a doua singular: „Tu Doamne; Tu Sfinte părinte, etc.”, prin aceasta arătându-ni-se nu
atât de mult apropierea noastră faţă de Dumnezeu, ci apropierea Lui faţă de
noi, devenindu-ne atât de personal, încât dispare rigiditatea apelaţiunilor.
Citind
manuscrisul aveam senzaţia că autoarea, Viorica Hagianu, pe lângă faptul că
cere sfaturi acestui mare Sfânt, purta şi un dialog pe care l-am mai găsit şi
la Platon, un dialog tainic, deschis şi sincer, asemeni lui Nicodim cu Iisus,
un dialog din care sfântul să-i devină un pedagog personal şi de mare folos, să
o înveţe dorul de oameni, să o înveţe ce-i veşnicia, ce-i rugăciunea şi cum să
o practice la adevăratele ei dimensiuni duhovniceşti.
Nu
puţini sunt Sfinţii pe care i-a descoperit autoarea volumului de faţă, de la
Teofan Zăvorâtul la Stareţul Gheorghe din Zadansk, de la părintele Arsenie
Papacioc la Sfântul Ardealului, părintele Arsenie Boca, luând de la fiecare,
asemeni unei albine harnice, exemplu de sfinţenie, a cules polenul cel mai de
preţ şi nu doar l-a cules, ci ni-l oferă nouă sub forma unei dulceţi duhovniceşti,
provocându-ne să pornim şi noi în căutarea acelor flori ale ortodoxiei.
Iertarea
este o altă temă pe care o găsim prezentată în paginile acestui volum, pentru
că de cele mai multe ori spunem că iertăm, dar nu uităm, iertăm, dar nu iubim,
iertăm doar de ochii lumii, fără să ştim că tot nouă ne facem rău. Augustin de
Hipona, sau cum este cunoscut în mediile laice, Fericitul Augustin, afirma în
lucrarea sa de maturitate, Confesiuni,
următoarele: „Suferi de pe urma
nedreptăţii unui om rău? Iartă-l, ca să nu fiţi astfel doi oameni răi!”
Sigur că această gândire o găsim la toţi sfinţii canonizaţi şi necanonizaţi
încă. Da, iertarea este un dar divin, şi totuşi, nu este uşor să ierţi, însă
este minunat să şi uiţi, te simţi eliberat pentru că nu mai porţi în spate o
povară în plus.
Sfântul
Serafim de Sarov este un alt subiect al cărţii pe care o prezentăm şi pe care
autoarea mărturiseşte că l-a întâlnit prin scris la frumoasa vârstă de 17 ani.
Mi-a
fost şi îmi este tare drag să vorbesc sau să scriu despre ocrotitoarea mea, şi
cred că a tuturor, pentru că este Maica noastră, este Maica cerului de care
toţi avem nevoie în momentele de grea cumpănă. Iar Viorica Hagianu a înţeles
profund mesajul Maicii Domnului, pe care şi-l asumă şi ni-l transmite şi nouă,
şi trăiesc adesea cu emoţie gândindu-mă că Maica Domnului a fost cea care a
renunţat la tot ce-i omenesc pentru a duce dumnezeirea în lume, de aceea
întâlnirea noastră cu Maica Domnului este emoţionantă, este plină de bucurie şi
de lacrimi, deopotrivă. Ne întâlnim cu ea prin rugăciune, prin cântec, prin
priviri inocente, ea vine spre noi, cei căzuţi şi rătăciţi, şoptindu-ne parcă
tainic: Măi, mamă dragă, hai întoarce-te
cu faţa la Dumnezeu, ai rătăcit prea mult prin profana lume. Şi parcă
trezit dintr-un somn adânc, uitându-te în jurul tău, te ridici şi pleci spre
cerescul Părinte.
Autoarea
volumului, ce, mărturisesc, mi-a încântat inima, abordează printre cele expuse
şi teme precum, Ateii, Viaţa, Inima, Timiditatea, Milostenia, Dragostea,
Blândeţea, încheind această călătorie personală cu Anatema, sau excomunicarea
din Biserica dreptmăritoare a celor ce au învăţat greşit în decursul istoriei
creştinismului şi pentru care multe suflete s-au pierdut.
Concluzionând
cele afirmate cu privire la acest volum semnat de scriitoarea Viorica Hagianu,
pot spune cu toată sinceritatea că m-a impresionat stilul personal, dar, mai cu
seamă, trăirea autentică a credinţei, însă, în acelaşi timp, modestia şi
smerenia ce greu o mai găsim azi la oameni. Şi-a pus sufletul în acest volum ca
o ofrandă a dragostei pe care a primit-o de la Dumnezeu pentru epistolele sau
scrisorile adresate Sfântului Teofan Zăvorâtul.
Aşteptăm
cu mare interes partea a doua a volumului şi rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i
dăruiască autoarei Viorica Hagianu sănătate, pace în suflet și inspiraţie
divină pentru a continua prin scris şi faptă să mărturisească iubirea
nemărginită a lui Dumnezeu în lume.
Anno
Domini 2016
Arad,
la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului Hristos
Prof. Drd. Paul Krizner
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu