"Credința, ca semn al prezenței
lucrătoare, transformatoare a lui Hristos în om, ia ființă și se menține în
biserică. Pentru că omul nu poate veni singur la credință și nu și-o poate
menține și înviora decât într-o legătură cu ceilalți oameni care cred, care au
deja pe Hristos în ei și care vorbesc despre El. Credința se naște, se menține
și se înviorează în om, dintr-o credință sau din Hristos, ea se mișcă și se
manifestă în jurul Lui, dintr-o relație cu Hristos prin alte persoane
credincioase.
Dar legătura în care ne pune cuvântul
lui Hristos cu persoana Sa sub forma credinței, când cel ce-l rostește ne
comunică prin credința cu care-l rostește energia ființei lui umplută de
experiența lui Hristos, iar cel ce-l aude se deschide acestei energii cu toată
atenția. Cuvântul este încorporarea energiei prin care o persoană pătrunde în
ființa persoanei căreia i se adresează. Mântuitorul a asemănat cuvântul cu
sămânța. Asta înseamnă, întâi, că cel ce vorbește pătrunde cu energia lui în
cel căruia îi vorbește, al doilea, că această energie pornește din ființa lui,
deci duce ceva din el în cel căruia îi vorbește, configurându-l, pe măsură ce-i
vorbește mai mult și e ascultat cu mai multă atenție, îl configurează după
modelul său. Chiar dacă îi vorbește aceluia de alte lucruri, introduce în el un
mod propriu de a vedea, deci și un patos al ființei sale. Lucrul acesta îl
observăm regulat în cuvintele ce și le comunică oamenii unii altora."
Dumitru Stăniloae, "Spiritualitate
și comuniune în liturghia ortodoxă"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu