Carte- Viorica Hagianu

Mă vezi rea pentru că tu ești rău. Mă vezi frumoasă pentru că tu ești frumos. Mă vezi minunată pentru că tu ești minunat. Cum zice și apostolul: celor curați toate le sunt curate. Lumea exterioară este proiecția lumii tale interioare. Oamenii din jurul tău, îi alegi după placul tău. Și ei reflectă lumea ta interioară. Dăcă te-ai înconjurat de mincinoși, și tu iubești minciuna. Dacă îi ții lângă tine, îi crești pe cei răzbunători și orgolioși, ei sunt imaginea ta, copia ta.

 

Fragment- Viorica Hagianu

  M-am împiedicat de tine și mi-am julit orgoliul într-o dimineață de primăvară, înainte de Paște. Lumea indiscretă și curioasă, forma mulțimi, grupuri fără formă, schimbătoare, nepredictibile. Nu am avut chef să recunosc că te iubesc, nu-mi plac privirile tâmpe, declarațiile, certitudinile transformate peste noapte în incertitudini.

 

Carte- Viorica Hagianu

Să-ți spun de dor? Să-ți mai spun că te iubesc? Nu are rost, știi asta, iar dacă nu știi, ești un bleg. De cât timp ne cunoaștem? Ne cunoaștem? Ești atât de fermecător în imperfecțiunea ta. Nu ești frumos, nu ești deștept, și ce orgoliu supradimensionat ai, dar ești tu, un întreg univers pe care nu vreau să-l schimb, nu vreau să-l modific, să-l reconfigurez, să-l decorez cu noi atitudini, deprinderi, obiceiuri. O viață trăită în rutină e o viață impersonală, seamănă cu toate viețile, dar nu-ți aparține pentru că ești pierdut în iubiri cu repetiție. Ești liber să fii tu. Te las liber. Eu sunt un semn de punctuație în viața ta, să zicem că sunt cele trei puncte de suspensie... Te gândești la Hristos sau ce faci?
Mă întreb când or avea timp monahii să stea pe internet, pe facebook, să scrie, să-și facă pravila, rugăciunea? Probabil pentru ei timpul se dilată și reușesc să le facă pe toate. Uneori mi se mai întâmplă și mie să am timp nelimitat, infinit, veșnic.
Am citit cartea lui SB, aceea despre femei. Ce să-ți zic? Cred că omul acesta nu cunoaște femeia. Cunoaște multe femei, dar nu cunoaște femeia. De scris, scrie mai bine, cu timpul a devenit mai bun povestitor. „S-a smerit mândrulețul”, vorba părintelui Arsenie Papacioc.

 

Carte, poezie- Viorica Hagianu

Taina smereniei

Cu mândria în spinare
pasul de lut
se afundă la marginea scării raiului
colonii de licurici
roiesc în jurul drumului
călătorul ridică piciorul
şi coboară o treaptă
mândria cocoţată pe umerii lui gârboviţi
strigă
- aici nu aveţi şi o scară rulantă?
cu pinteni de argint
i se înfige omului adânc în carne
- tu dragul meu drumeţ o să ajungi iluminat
dar bolovanul de lut
a mai făcut un pas
şi a crăpat
în creasta muntelui
din el a crescut un smochin uscat
la crucea drumurilor
sulemenită
bate din picior cu patimă
mândria
îşi aşteptă
următoarea victimă.
din volumul Bubuie un tunet în cerul gurii

Carte-Viorica Hagianu

Și pentru că nu am mai scris de mult o carte de dragoste, poate niciodată, m-am gândit să scriu acum o astfel de carte.
PS: Glumesc.Toate cărțile mele sunt cărți de dragoste, sau despre dragoste. 

Carte-Viorica Hagianu

Numărul trei
O călătorie iniţiatică spre inima omului
chiar în miezul ei
acolo unde Sinele devine Dumnezeu
şi se lasă scăldat de voia Tatălui
armonia întregului ascultă şoaptele universului
tu ești numărul trei
Unul
atotcuprinzător
mă ocroteşti cu braţe tandre
mă alinţi cu daruri alese
respiraţia ta cu miros de smirnă
mă îndeamnă să-ţi sărut picioarele de aur
de la baza altarului.

Carte-Viorica Hagianu

Dumnezeu plânge de trei zile cu fulgi mari de zăpadă pentru păcatele oamenilor, și-i iubește cu un ger cumplit. Viorica Hagianu- Antropologia mea